Conferinţa "1965. De la Gheorghiu Dej la Ceauşescu. 50 de ani de la schimbarea conducerii comuniste "

Provocările Gorbaciovismului. Reacţii româneşti la perestroika şi glasnost

La jumătatea anilor 1980, societatea românească, în ansamblul ei, se găsea într-o profundă criză economică şi socială. Ca urmare a hotărârii ferme a regimului de la Bucureşti de a lichida în totalitate datoria externă a ţării, la nivelul societăţii s-a produs o scădere dramatică a standardului de viaţă. În condiţiile în care cuvântul de ordine a devenit „economie”, populaţia a început să se confrunte din ce în ce mai frecvent cu dificultăţi în aprovizionarea cu produse alimentare, totodată impunându-i-se limitarea masivă a consumului de energie şi combustibili. În aceşti ultimi ani ai regimului, nemulţumirile societăţii confruntată cu lipsuri devenite cronice şi sufocată de cultul personalităţii liderului Nicolae Ceauşescu, dar şi al soţiei sale, Elena, s-au manifestat fie într-o formă timidă, prin intermediul puţinilor disidenţi români, fie sub forma unor răbufniri sociale de amploare, de tipul revoltei muncitorilor de la Braşov, din toamna anului 1987. În paralel cu evoluţiile interne, în cea de-a doua jumătate a anilor 1980, regimul Ceauşescu s-a confruntat cu o scădere considerabilă a prestigiului său pe scena internaţională. Epuizarea capitalului de imagine pe care regimul, avându-l ca figură centrală pe Nicolae Ceauşescu, îl acumulase pe parcursul anilor 1960 şi 1970, a avut drept efect izolarea tot mai crescândă a României în relaţiile sale cu Occidentul.

Provocărilor, deja menţionate, la care trebuia să facă faţă regimul de la Bucureşti li s-a mai adăugat una: schimbarea conducerii de la Kremlin şi iniţierea de către noul secretar-general, Mihail Sergheevici Gorbaciov, a unui îndrăzneţ program de reformare a societăţii sovietice. Pus sub semnul perestroika şi glasnost, respectiv restructurare şi transparenţă, reformismul sovietic era menit să depăşească graniţele URSS, dorind să influenţeze, fără a forţa însă, şi evoluţia din statele satelite. Făcând apel la documente din arhiva CNSAS, arhiva Radio Europa Liberă, lucrări memorialistice sau articole din presa vremii, articolul de faţă îşi propune să discute reacţiile pe care proiectului gorbaciovist le-a generat la nivelul conducerii superioare de partid, dar şi a societăţii româneşti. Prima parte a materialului este dedicată prezentării poziţiei regimului de la Bucureşti faţă de perestroika şi a modului în care discursul oficial a evoluat de la manifestarea dezinteresului, indiferenţei la atacuri directe, virulente faţă de proiectul reformist. A doua parte vizează modul în care perestroika şi liderul sovietic au fost percepuţi la nivelul societăţii româneşti, dar şi iniţiative ale unor cetăţeni, concretizate în luări de poziţie publice, trimiterea de memorii sau elaborare de proiecte de reformă. În egală măsură, materialul discută şi cel mai cunoscut document cu influenţe gorbacioviste elaborat de foşti membrii marcanţi ai PCR, „scrisoarea celor şase”.

Ana-Maria Cătănuş, Provocările Gorbaciovismului. Reacţii româneşti la perestroika şi glasnost. Read full text here

Textul integral poate fi citit în volumul coordonat de Cristina Diac, Dezintegrarea U.R.S.S. : cauze si consecinţe. Materialele simpozionului din 7 decembrie 2011, Editura Universităţii din București, 2015.

© Copyright Dissidentia 2015.

Scriitorii disidenţi şi regimul comunist din Romania în anii 1980

Adresându-se lumii libere într-un discurs prezentat cu puţină vreme înainte de prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, dramaturgul şi disidentul ceh Václav Havel vorbea despre “misterioasa putere a cuvintelor în istoria umanităţii”, dar şi despre credinţa că acestea pot schimba cursul istoriei[1].

Dincolo de însemnătatea generală a afirmaţiilor sale, discursul lui V. Havel aducea în prim-plan experienţa vieţii dincolo de cortina de fier, într-un sistem, într-o ţară în care „din cauza unor cuvinte, oamenii puteau ajunge la închisoare [...], dar şi un sistem în care un singur cuvânt – “Solidaritatea” – a fost capabil să zguduie un întreg bloc politic”[2].

În tabloul zugrăvit de Havel erau evidenţiate două dintre modalităţile care au stat la baza instaurării, consolidării şi menţinerii la putere vreme de aproape cincizeci de ani a regimurilor comuniste din Europa de Est: represiunea şi controlul ideologic.

Cele două elemente s-au regăsit şi în România, unde represiunea din perioada stalinistă a vizat suprimarea nu doar a celor care prin acţiunile lor ar fi putut să pericliteze direct existenţa regimului, dar şi a celor care, prin educaţie sau apartenenţă la elita culturală sau profesională, se exprimau sau gândeau în contradicţie cu puterea comunistă.

În paralel cu înăbuşirea potenţialelor focare de gândire alternativă, regimul comunist a recurs la controlul ideologic pentru transformarea din temelii a societăţii şi înscrierea ei ireversibilă - potrivit materialismului dialectic şi istoric - pe o traiectorie a cărei destinaţie finală era comunismul.

Dorin Tudoran, Frig sau Frică?
sau despre condiţia intelectualului român de azi
Arhiva Radio Europa Liberă,
Open Society Archives, Budapesta

Activitatea din toate domeniile a fost organizată în acord cu politica partidului comunist, la baza căreia se găseau preceptele marxist-leniniste, fiecărei categorii sociale revenindu-i sarcini specifice în construirea noii societăţi.

Deşi nu se afla în fruntea preferinţelor noului regim, intelectualităţii, în special celei creatoare, i-a revenit delicata sarcină de a contribui activ la crearea celei mai importante piese din complicata maşinărie numită societatea comunistă : omul nou. Astfel, creaţiei culturale i-a fost atribuit pe întreaga durată a existenţei regimului rolul de a oglindi noile evoluţii din societate şi de a educa masele în spiritul ideologiei comuniste. La rândul lor, scriitorii, priviţi de regim ca nişte simpli funcţionari „mânuitori de condeie” au avut de ales fie a se conforma comandamenelor ideologice, fie a se plasa pe o poziţie contrară.

În ciuda monopolului informaţional impus de statul comunist, dar şi a mijloacelor de sancţionare a celor care depăşeau limitele trasate de partid, în ultimul deceniu de comunism au apărut mai multe voci care să conteste în mod deschis nu doar politica PCR sau pe liderul său Nicolae Ceauşescu, ci chiar fundamentele pe care era întemeiat sistemul comunist.

Studiul pe care-l publicăm urmăreşte să scoată în evidenţă valenţele diferite pe care le-au îmbrăcat cuvintele pentru regimul comunist şi pentru scriitorii români disidenţi în anii 1980.

Prima parte a studiului nostru se concentrează asupra evoluţiei discursului ideologic privind sectorul creaţiei literare în perioada Nicolae Ceauşescu. În acest sens, vom acorda o atenţie deosebită reculului ideologic de la începutul anilor 1970 şi consecinţelor pe care acesta le-a avut asupra mediului cultural până la sfârşitul regimului.

Cea de a doua parte a studiului aduce în prim plan reacţiile de contestare deschisă – disidenţă – ale mediului literar faţă de politicile PCR. Astfel, vor fi prezentate câteva dintre cele mai semnificative cazuri de disidenţă din rândurile scriitorilor din ultima decadă de comunism : Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Mircea Dinescu. Relevanţa gesturilor lor, dincolo de curajul asumării publice a unei poziţii contrare regimului comunist, va fi analizată din perspectiva elementelor dezvoltate în discursul lor disident.

.........

Abstract:

„The fear Totalitarianism feels in face of the words is not a legend” argued Romanian dissident Dorin Tudoran. The Communist regime used words to control and alter human consciences. But words were also responsible for challenging the regime. The first part of this study discusses the words of the political power, meaning the evolution of ideological discourse in the 1970’s and the 1980’s. The second part of our study revisits the cases of Romanian dissident writers who engaged the Communist regime in the 1980’s. By their dissidence, words regained the power to tell the truth and to contribute to the overthrowing of the Communist regime.

Ana-Maria Cătănuş, Scriitorii disidenţi şi regimul comunist din Romania în anii 1980.

Textul integral poate fi citit în volumul Cuvintele puterii.  Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, coordonat de Mioara ANTON, Bogdan CREȚU şi Daniel ȘANDRU, Editura Institutul European, 2015.

© Copyright Dissidentia 2015.

---

[1] Václav Havel, Words on words. Discurs de acceptare a Premiului pentru Pace al Asociaţiei librarilor germani, 15 octombrie 1989. http://www.nybooks.com/articles/archives/1990/jan/18/words-on-words/. Accesat la 25 ianuarie 2015.

[2] Ibidem.

Official and Unofficial Futures of the Communism System. Romanian futures studies between control and dissidence.

Ana-Maria Cătănuş, Official and Unofficial Futures of the Communism System.  Romanian futures studies between control and dissidence in "The Struggle for the Long-Term in Transnational Science and Politics Forging the Future", edited by Jenny Andersson, Eglė Rindzevičiūtė, Routledge – 2015 – 256 pages.

http://www.routledge.com/books/details/9781138858534/

Photograph from the 
Third International Conference on 

Futures Research  in Bucharest, 1972

Source: http://www.comunismulinromania.ro

The chapter focuses on the analysis of ‘official’ and ‘unofficial’ futures research in Communist Romania during the seventies and the eighties. It begins with an analysis of the historical and political context in which futurology emerged and developed in Romania, and it emphasizes the importance of the relative liberalization of regime control in the early years of Nicolae Ceauşescu’s regime. 
The second part of the chapter deals with ‘official’ future research in Romania, that was created under direct supervision of the Romanian Communist Party. As Ceauşescu’s rule developed into a dictatorship, he also identified the future as a mere instrument to justify the policies of his regime. 
The third part of the chapter focuses on the personal story of Mihai Botez, one of the leading Romanian futurologists. At the end of the 1970s Botez crossed over the border of official forecasting into the production of ‘unofficial’ futures of the communist system. He would use these unofficial futures as the basis of his dissidence.

© Copyright Dissidentia 2015.

"Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunista". Un nou volum de studii

Un nou volum vede lumina tiparului mulţumită Editurii Institutul European. 

Lucrarea Cuvintele puterii.  Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, coordonată de Mioara ANTON, Bogdan CREȚU şi Daniel ȘANDRU, vorbeşte publicului specializat, dar nu numai lui, despre politicile culturale în perioada comunistă, în special în ultimele decenii de existenţă, despre rolul ideologiei şi impactul acesteia asupra discursului public, despre rotiţele instituţionale care puteau încuraja sau, din contră, sfărâma producţia literară, despre intelectuali, despre privilegiaţi, dar şi marginalizaţi, despre literatură, despre adevăr, dar şi despre mistificare.

Pe scurt, un volum despre cuvinte - cuvintele puterii, cuvintele intelectualilor, cuvintele disidenţilor - şi despre puterea ascunsă în ele.

La acest volum au colaborat: Mioara Anton, Bogdan Creţu, Daniel Șandru, Cristian Vasile,Cosmin Popa, Ionuț Bucur, Alina Pavelescu, Ana-Maria Cătănuş, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Angelo Mitchievici, Antonio Patraş, Sorin Bocancea, Zoltan Rostaş, Mihai Dinu Gheorghiu.

Volumul va fi lansat vineri, 22 mai, la Târgul de carte Bookfest.

Cuprinsul volumului

Introducere (Mioara ANTON, Bogdan CREȚU & Daniel ȘANDRU) / 7

Partea I

DRUMUL SPRE COMUNISM: COMANDAMENTE IDEOLOGICE, POLITICI CULTURALE, DISIDENTE 

Constrângeri și privilegii. Metamorfozele lumii literare în scrisorile către putere (Mioara ANTON) / 29

Un traseu complicat: între înalta birocraţie culturală şi lumea literară. Două studii de caz: Ion Ianoşi şi Paul Cornea (Cristian VASILE) / 55

Către dictatura absurdului. Politica ideologică în anii de început ai regimului Ceaușescu (Cosmin POPA) / 81

Demiterea lui Eugen Barbu de la revista Luceafărul sau începutul marilor rivalităţi din literatura româna (Ionuț BUCUR) / 105

Instrumentalizarea politică a literaturii. Cazul romanului Delirul (Alina PAVELESCU) / 123 

Scriitorii disidenţi si regimul comunist din România în anii 1980 (Ana-Maria CATANUȘ) / 147 

Partea a II-a

SCRIITORII SI PUTEREA: CONFLICTUL DINTRE ESTETIC SI IDEOLOGIC

Un caz tragic: G. Calinescu (Bogdan CREȚU) / 165 

Despre posteritatea unui dramaturg comunist: Aurel Baranga (Ioan STANOMIR) / 177

Cuvintele puterii și cuvintele poeziei. „Sonetul despre Unire” al lui Mircea Ivănescu (Radu VANCU) / 189

Arhitecții utopiei: Eugen Barbu și Facerea lumii (Angelo MITCHIEVICI) / 201

Reabilitarea confesiunii. Exercitiile de luciditate ale lui Ion D. Sîrbu (Antonio PATRAȘ) / 217 

 

Partea a III-a

INTELECTUALI, DISCURSUL PUTERII SI RĂUL POLITIC 

Primii muncitori intelectuali în presa comunista din România (Sorin BOCANCEA) / 233

Reabilitarea sociologiei românesti în anii saizeci (Zoltan ROSTAȘ) / 255

Peer Review. O evaluare nu doar academica din anii 1980 (Mihai Dinu GHEORGHIU) / 279

Puterea cuvintelor: despre relația intelectualilor cu ideologia, de la comunism la postcomunism (Daniel ȘANDRU) / 299

Conferinţa "Helsinki, 1975. Politica drepturilor omului şi impactul asupra U.R.S.S."

Cum să redactezi un text academic şi cum să-ţi creşti şansele de a fi publicat. „Tips and tricks” aflate la workshopul organizat de Taylor & Francis Group

Titlul articolului este un exemplu despre cum poţi să faci dacă insişti să nu fii publicat. Da, aţi citit bine: să nu fii publicat! De ce? Am aflat şi eu la workshopul organizat pe 25 martie, la Biblioteca Centrală Universitară, de Taylor&Francis Group. Dacă nu vă sună deja cunoscut grupul, atunci vă spun doar atât: „Routledge”!

Pot să vă spun că manifestarea a fost interesantă şi, mai ales, folositoare pentru toţi cei implicaţi în „producţia” academică, fie că vorbim despre cercetători  sau editori.

Şi ca să nu mai lungim vorba, o să vă mai spun că prezentarea, excelentă!, a fost făcută de Paul Naish, editor la „Taylor&Francis”. Tocmai de aceea, mi-am permis să-mi notez câteva din ideile expuse de el şi să le împărtăşesc şi celor care pot fi interesaţi de ele.

Prezentarea s-a învârtit în jurul celor doi actori mari care se regăsesc în procesul de cercetare-publicare: autorul şi editorul. Mai clar: ce trebuie să facă un autor pentru a-şi creşte şansele de a publica într-o revistă academică prestigioasă şi ce urmăreşte un editor atunci când primeşte un articol.

Lucrurile nu sunt foarte complicate şi nici necunoscute mediului academic românesc, însă, trebuie să recunoaştem, nu sunt întotdeauna respectate. Se întâmplă, deseori, ca autorii să trimită spre publicare studii nefinisate, care nu corespund profilului revistei căreia i se adresează. Uneori, folosesc un limbaj nepotrivit (pamfletar), nu respectă normele de redactare impuse de revistă şi, astfel, îşi cresc şansele de a fi respinşi de la publicare. Alteori, în procesul de comunicare între autor-editor/referent apar probleme, neînţelegeri, care pot duce la animozităţi.

De la idee la editură. Drumul unui studiu ştiinţific către redacţia unei reviste.

Orice studiu are la bază o idee. Există un subiect pe care-l studiem cu predilecţie, descoperim lucruri sau interpretări noi pe care vrem să le facem cunoscute. Aşa se naşte un studiu ştiinţific! Redactarea acestuia însă este un proces laborios, care presupune multă atenţie şi destul de mulţi paşi. Iată cursul propus de Paul Naish:

Ideea – Alegerea revistei potrivite pentru a publica studiul – Consultarea numerelor anterioare ale revistei pentru a ne familiariza cu stilul şi cerinţele publicaţiei – Elaborarea primei versiuni a studiului – Solicitaţi unui prieten să citească manuscrisul şi să facă observaţii – Îmbunătăţiţi materialul – Corectaţi-l şi trimiteţi-l la revista.

Este foarte important să vă asiguraţi că trimiteţi cea mai bună forma a studiului, atât din punctul de vedere al informaţiei şi demonstraţiei ştiinţifice, cât şi din punctul de vedere al respectării criteriilor formale: notele şi bibliografia trebuie să fie alcătuite în concordanţă cu cerinţele revistei. Tabelele, fotografiile, graficele trebuie să fie şi ele realizate în conformitate cu cerinţele editurii.

Pot părea lucruri nesemnificative, mici, care sunt însă foarte importante. Dau măsura seriozităţii, profesionalismului, dar şi a respectului faţă de editor!

Alegerea revistei potrivite!

Scriem un studiu pentru o anumită revistă sau scriem un studiu în speranţa că o revistă din mai multe îl va publica?

Datele prezentate de Paul Naish par să încline balanţa înspre prima variantă.

Cei care scriu un studiu ţintit, vizând o anumită publicaţie academică, au mai multe şanse să-şi publice studiul decât cei care scriu un material şi-l propun mai multor reviste.

De ce se întâmplă asta?

Revistele prestigioase au un specific tematic şi un public consacrat. De asemenea, au reguli stricte, solicitând autorilor un anumit tip de material. Din această cauză, îşi pot da seama destul de uşor atunci când autorul încearcă „să împuşte mai mulţi iepuri deodată”.

Odată aleasă revista, sunt câteva lucruri care nu ar trebui să fie pierdute din vedere:

-         consultă numerele anterioare ale revistei;

-         citează din articole publicate în revista respectivă;

-         adaptează-te la formatul şi stilul revistei;

Lucruri care nu trebuie neglijate atunci când scriem pentru o revistă academică.

Titlul trebuie să fie scurt, interesant, dacă se poate să introducă o întrebare.

Rezumatul nu trebuie să fie nici kilometric, dar nici telegrafic. Un sfert de pagina este suficient. Trebuie să fie clar şi să conţină neapărat trei elemente: care este subiectul, abordarea metodologică şi concluzia.

Notele de subsol să fie complete şi în acord cu cerinţele revistei.

Acronimele care apar în text să nu rămână neexplicate.

Să fie precizate toate sursele pentru imagini, tabele, grafice.

Citaţi întotdeauna! Chiar dacă este vorba de trei cuvinte!

Precizaţi dacă lucrarea a fost susţinută financiar de terţi.

Şi dacă studiul a fost respins.....

Nu este o tragedie! Se întâmplă şi celor mai buni!

Revistele academice trimit articolele propuse la recenzare (peer rewiew). În urma acestui proces, materialul poate fi acceptat pentru publicare, retrimis autorului pentru a face modificări minore, retrimis pentru modificări majore sau respins de la publicare.

În cazul în care autorului îi sunt indicate modificări majore, acesta trebuie să se gândească serios la soarta materialului: poate să aloce foarte mult timp pentru a repara un material cu foarte multe probleme, neavând certitudinea că în final va fi acceptat la publicare, sau se poate reorienta spre altă publicaţie. În acest caz, observaţiile primite de la referent pot fi folosite pentru îmbunătăţirea materialului, care poate fi propus altei reviste, nu înainte însă de a-l adapta criteriilor şi cerinţelor noii reviste.

În loc de concluzii:

Succesul procesului de publicare nu depinde doar de calitatea cercetării ştiinţifice, ci şi de forma în care acesta este prezentat. Iar la baza reuşitei stau respectarea regulilor, dialogul constructiv şi etica profesională

© Copyright Dissidentia 2015.