Scriitorii disidenţi şi regimul comunist din Romania în anii 1980

Adresându-se lumii libere într-un discurs prezentat cu puţină vreme înainte de prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, dramaturgul şi disidentul ceh Václav Havel vorbea despre “misterioasa putere a cuvintelor în istoria umanităţii”, dar şi despre credinţa că acestea pot schimba cursul istoriei[1].

Dincolo de însemnătatea generală a afirmaţiilor sale, discursul lui V. Havel aducea în prim-plan experienţa vieţii dincolo de cortina de fier, într-un sistem, într-o ţară în care „din cauza unor cuvinte, oamenii puteau ajunge la închisoare [...], dar şi un sistem în care un singur cuvânt – “Solidaritatea” – a fost capabil să zguduie un întreg bloc politic”[2].

În tabloul zugrăvit de Havel erau evidenţiate două dintre modalităţile care au stat la baza instaurării, consolidării şi menţinerii la putere vreme de aproape cincizeci de ani a regimurilor comuniste din Europa de Est: represiunea şi controlul ideologic.

Cele două elemente s-au regăsit şi în România, unde represiunea din perioada stalinistă a vizat suprimarea nu doar a celor care prin acţiunile lor ar fi putut să pericliteze direct existenţa regimului, dar şi a celor care, prin educaţie sau apartenenţă la elita culturală sau profesională, se exprimau sau gândeau în contradicţie cu puterea comunistă.

În paralel cu înăbuşirea potenţialelor focare de gândire alternativă, regimul comunist a recurs la controlul ideologic pentru transformarea din temelii a societăţii şi înscrierea ei ireversibilă - potrivit materialismului dialectic şi istoric - pe o traiectorie a cărei destinaţie finală era comunismul.

Dorin Tudoran, Frig sau Frică?
sau despre condiţia intelectualului român de azi
Arhiva Radio Europa Liberă,
Open Society Archives, Budapesta

Activitatea din toate domeniile a fost organizată în acord cu politica partidului comunist, la baza căreia se găseau preceptele marxist-leniniste, fiecărei categorii sociale revenindu-i sarcini specifice în construirea noii societăţi.

Deşi nu se afla în fruntea preferinţelor noului regim, intelectualităţii, în special celei creatoare, i-a revenit delicata sarcină de a contribui activ la crearea celei mai importante piese din complicata maşinărie numită societatea comunistă : omul nou. Astfel, creaţiei culturale i-a fost atribuit pe întreaga durată a existenţei regimului rolul de a oglindi noile evoluţii din societate şi de a educa masele în spiritul ideologiei comuniste. La rândul lor, scriitorii, priviţi de regim ca nişte simpli funcţionari „mânuitori de condeie” au avut de ales fie a se conforma comandamenelor ideologice, fie a se plasa pe o poziţie contrară.

În ciuda monopolului informaţional impus de statul comunist, dar şi a mijloacelor de sancţionare a celor care depăşeau limitele trasate de partid, în ultimul deceniu de comunism au apărut mai multe voci care să conteste în mod deschis nu doar politica PCR sau pe liderul său Nicolae Ceauşescu, ci chiar fundamentele pe care era întemeiat sistemul comunist.

Studiul pe care-l publicăm urmăreşte să scoată în evidenţă valenţele diferite pe care le-au îmbrăcat cuvintele pentru regimul comunist şi pentru scriitorii români disidenţi în anii 1980.

Prima parte a studiului nostru se concentrează asupra evoluţiei discursului ideologic privind sectorul creaţiei literare în perioada Nicolae Ceauşescu. În acest sens, vom acorda o atenţie deosebită reculului ideologic de la începutul anilor 1970 şi consecinţelor pe care acesta le-a avut asupra mediului cultural până la sfârşitul regimului.

Cea de a doua parte a studiului aduce în prim plan reacţiile de contestare deschisă – disidenţă – ale mediului literar faţă de politicile PCR. Astfel, vor fi prezentate câteva dintre cele mai semnificative cazuri de disidenţă din rândurile scriitorilor din ultima decadă de comunism : Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Mircea Dinescu. Relevanţa gesturilor lor, dincolo de curajul asumării publice a unei poziţii contrare regimului comunist, va fi analizată din perspectiva elementelor dezvoltate în discursul lor disident.

.........

Abstract:

„The fear Totalitarianism feels in face of the words is not a legend” argued Romanian dissident Dorin Tudoran. The Communist regime used words to control and alter human consciences. But words were also responsible for challenging the regime. The first part of this study discusses the words of the political power, meaning the evolution of ideological discourse in the 1970’s and the 1980’s. The second part of our study revisits the cases of Romanian dissident writers who engaged the Communist regime in the 1980’s. By their dissidence, words regained the power to tell the truth and to contribute to the overthrowing of the Communist regime.

Ana-Maria Cătănuş, Scriitorii disidenţi şi regimul comunist din Romania în anii 1980.

Textul integral poate fi citit în volumul Cuvintele puterii.  Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, coordonat de Mioara ANTON, Bogdan CREȚU şi Daniel ȘANDRU, Editura Institutul European, 2015.

© Copyright Dissidentia 2015.

---

[1] Václav Havel, Words on words. Discurs de acceptare a Premiului pentru Pace al Asociaţiei librarilor germani, 15 octombrie 1989. http://www.nybooks.com/articles/archives/1990/jan/18/words-on-words/. Accesat la 25 ianuarie 2015.

[2] Ibidem.