Mircea Răceanu: Un complicat caz de trădare în România comunistă

În seara zilei de 31 ianuarie 1989, un flagrant organizat sub coordonarea generalului mr. Aurelian Mortoiu, şeful Direcţiei a III-a (Contraspionaj) a Direcţiei Securităţii Statului, se concretiza cu arestarea lui Mircea Răceanu, şeful referenturii SUA şi Canada şi directorul adjunct a.i. al Secţiei Relaţii V, care se ocupa de SUA, Canada, ţările Americii Centrale şi Latine, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reţinerea înaltului diplomat român, considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai experimentaţi şi competenţi pe relaţia cu Statele Unite ale Americii, sub acuzaţia de trădare prin transmitere de secrete, a marcat începutul unei anchete penale complexe, finalizată cu decizia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti de condamnare la moarte a lui Mircea Răceanu. Sentinţa definitivă a fost însă comutată de Nicolae Ceauşescu prin decret la 20 de ani de închisoare.

Prăbuşirea în cascadă a regimurilor comuniste din Europa de Est şi schimbările generate de înscrierea României pe un drum democratic, după 1989, au dus la reinterpretări diametral opuse ale cazului Răceanu, culminând în anul 2000 cu achitarea diplomatului român pentru infracţiunea de „trădare prin transmitere de secrete”, în urma recursului în anulare promovat de procurorul general al României. La 7 mai 2002, la Washington, preşedintele Ion Iliescu i-a acordat lui Mircea Răceanu Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de „Comandor”[1].

Dacă din punct de vedere juridic diplomatul român a fost reabilitat, analiza istorică a cazului Mircea Răceanu prezintă în continuare un interes deosebit, de vreme ce până la acest moment contribuţiile istoriografice destinate subiectului au fost lapidare şi, pe alocuri, hazardate în concluzii, probabil şi ca urmare a utilizării unei palete restrânse de surse.

Studiul de faţă propune o analiză complexă, dar nu exhaustivă, asupra acestui caz complicat, din perspectiva surselor documentare disponibile la acest moment.

Astfel, folosind documentele identificate în arhivele fostei Securităţi, elaborate de mai multe structuri şi direcţii (DIE/CIE, Contraspionaj, Cercetări penale), stenograme realizate în urma şedinţelor conducerii de partid şi de stat, literatura memorialistică a celor direct implicaţi în evenimente, precum şi lucrări speciale dedicate subiectului, studiul nostru prezintă o analiză nouă şi nuanţată asupra desfăşurării cazului Răceanu. Totodată, ridică o serie de semne de întrebare asupra interpretărilor lansate în epocă şi după prăbuşirea regimului comunist privind valenţele reale ale activităţii lui Mircea Răceanu.

[..........................]

Articolul integral se regăseşte în volumul Revoluția din 1989. Învinși și învingători, coordonat de Anneli Ute Gabanyi, Ale­xan­dru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru, Editura Polirom (în curs de apariţie.  

---

[1] Ştefan N. Maier, De vorbă cu Mircea Răceanu (IV). https://acum.tv/articol/1976/ accesat la 1 octombrie 2019.

Povestea recrutării de către C.I.A. a unui diplomat român la Washington: Mircea Răceanu, 1974-1975

Cazul diplomatului român Mircea Răceanu, arestat şi condamnat la moarte în ultimul an al regimului comunist din România, pentru furnizarea timp de 15 ani de informaţii secrete către Agenţia Centrală de Informaţii a S.U.A. (C.I.A.), a reprezentat unul dintre evenimentele de răsunet atât în interiorul ţării, cât şi în exterior.

Petrecut în contextul tulbure al înmulţirii contestărilor interne la adresa regimului condus de Nicolae Ceauşescu, cazul Răceanu a suscitat interpretări diverse, din perspectiva istoriei politice, juridice, dar şi a serviciilor de informaţii.

Una dintre puţinele activităţi de trădare care au fost documentate de serviciile de informaţii româneşti din timpul regimului comunist, cercetate şi finalizate prin decizia unei instanţe judecătoreşti, povestea lui Mircea Răceanu a continuat să prezinte un interes crescut şi după trecerea la regimul democratic, pentru cei direct implicaţi, precum diplomatul român ori Statele Unite ale Americii[1], dar şi pentru cercetători.

În acest context, unsprezece ani mai târziu, în anul 2000, ca urmare a unei noi solicitări a Procurorului General, Curtea Supremă de Justiţie a României, Completul de nouă judecători, a admis prin sentinţa din 23 octombrie 2000 recursul în anulare şi a hotărât achitarea lui Mircea Răceanu pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, înlăturând totodată şi pedeapsa complementară a confiscării totale a averii[2].

Revizuirea sentinţei iniţiale, pronunţate cu încălcarea legii, potrivit opiniei exprimate în anul 2000 de judecători, nu a pus în niciun moment sub semnul întrebării activitatea lui Mircea Răceanu de transmitere de informaţii către un serviciu de informaţii nu doar străin, ci şi adversar, ci doar a schimbat interpretarea dată acţiunilor diplomatului român. Astfel, ceea ce justiţia comunistă a încadrat juridic şi pedepsit drept infracţiune de trădare, a fost reinterpretat în spiritul justiţiei democratice drept opoziţie politică faţă de regimul comunist.

În seara zilei de 31 ianuarie 1989, Mircea Răceanu a fost arestat în timp ce se deplasa la reşedinţa ambasadorului american, pregătit să-i transmită prim-secretarului ambasadei S.U.A., Ross Newland, un document secret,  datat ianuarie 1989, intitulat „Informare privind şedinţa grupei multilaterale de informare reciprocă curentă a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia”. Pe spatele documentului, diplomatul român notase informaţii referitoare la relaţiile româno-sovietice, româno-americane, precum şi aprecieri la adresa situaţiei interne: cultul personalităţii lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, care lua proporţii fără margini, înmulţirea manifestărilor de disidenţă sub mai multe forme, descoperirea grupului condus de ziaristul Petre Mihai Băcanu de la „România liberă”, care tipărea şi difuza documente cu caracter ostil[3].

Flagrantul organizat la sfârşitul lunii ianuarie 1989, dar pregătit minuţios înainte de un colectiv restrâns din cadrul Direcţiei a III-a (Contraspionaj) a Securităţii Statului, sub conducerea generalului Aurelian Mortoiu, a marcat debutul anchetei penale care a revelat activitatea şi volumul informaţiilor transmise de Mircea Răceanu C.I.A. timp de 15 ani.

Documentele pe care le publicăm în acest articol, constând în declaraţiile olografe ale lui Mircea Răceanu date în primele zile ale cercetării penale, vizează prezentarea cronologică şi amănunţită a procesului de recrutare a diplomatului român de către C.I.A., a instructajelor care i s-au făcut în vederea transmiterii de informaţii, a sistemelor de legătură stabilite în vederea furnizării de date şi documente la Washington şi Bucureşti, în perioada 1975-1989.

Descrierile cursive, fără sincope, făcute de Răceanu în timpul anchetei relevă etapele succesive ale procesului de recrutare a sa de către C.I.A. În cadrul acestuia, contactarea iniţială, studierea, cunoaşterea, atragerea şi apoi determinarea lui Răceanu de a accepta colaborarea cu serviciul de spionaj străin apar ca fiind momente atent planificate, temporizate, de către ofiţerul recrutor, desemnat în declaraţii sub numele de Tom Harvey.

[......................]

Articolul este disponibil in revista Arhivele Totalitarismului, nr. 3-4/2019

https://www.ceeol.com/search/journal-detail?id=87