Lansare de carte: "Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980"

De ce o carte despre disidenţă?

În istorie, ca şi în alte discipline, există subiecte care te cheamă. Nu le alegi tu pe ele, ci invers. 

Cum ar putea fi altfel explicată îndârjirea cu care cineva se cufundă ani întregi într-un univers pentru a studia o "firimitură" din el? Fascinaţia pe care o exercită această firimitură, dorinţa de a şti, de a înţelege mai mult şi mai mult, depăşeşte simpla curiozitate a istoricului. Şi pentru că firimitura aceea este, la rândul ei, un univers în sine, la un  moment dat apare nevoia de a sistematiza şi de a oferi şi celorlalţi o parte din toate acele lucruri pe care le-ai cercetat, le-ai răscolit, le-ai întors pe toate părţile, în speranţa de a găsi adevărata semnificaţie a gesturilor, vieţilor unor persoane, de care ne despart doar câteva decenii, măsurate în timp, dar mult mai mult, în termeni de înţelegere.

Aşa a apărut cartea mea despre disidenţa din România: din nevoia de a cunoaşte şi a înţelege.

Vocaţia libertăţii este o carte care oferă o interpretare, cea pe care am putut să o dau eu, unui subiect sensibil din istoria recentă a României: disidenţa.

Este o carte care nu-şi propune să facă/să schimbe ierarhii ale disidenţilor sau să împartă în buni şi răi actorii epocii. Nu judecă şi nu dă verdicte! Pentru că nu acesta este rolul istoriei, din perspectiva mea.

În schimb, este o carte care îşi propune să prezinte, să explice, să pună într-o lumină nouă o parte dintre gesturile menite să spună NU puterii comuniste din România anilor 1970-1980.

"Pentru libertatea voastră şi a noastră".
Pancartă afişată la manifestaţia din 25 august 1968, din Piaţa Roşie,
împotriva invaziei în Cehoslovacia.
http://www.rferl.org/content/The_Sprit_Of_Dissent_Then_And_Now/1192459.html

Dincolo de conturarea unui cadru general al disidenţei din blocul sovietic, plecând dinspre URSS, prin ţările Europei Centrale şi poposind în România, cartea propune o tipologie a disidenţei din România, în alcătuirea căreia am ţinut seamă de mediul socio-profesional din care au provenit disidenţii. Şi pentru a ilustra mai bine aceste categorii, am ales să construim la scară mare portretele unora dintre cei mai reprezentativi - din punctul nostru de vedere - disidenţi români: Paul Goma, Vlad Georgescu, Mihai Botez, Doina Cornea, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, Dorin Tudoran. Lor li se adaugă portretele la scară mai mică a altor disidenţi români, nu însă mai puţini importanţi decât cei menţionaţi anterior.

Alegerea portretelor cheie a fost motivată de factori obiectivi - structura şi puterea discursului disident, durata disidenţei, motivaţiile intrării în disidenţă -, dar şi subiectivi. Ultimii există, cred, în orice cercetare, chiar dacă uneori autorii omit în mod deliberat să o recunoască. Şi cred că tocmai această subiectivitate ne permite să înţelegem, să ne apropiem la nivel de înţelegere, de cei a căror viaţa o transformăm în subiect de cercetare. 
Căci, până la urmă, disidenţa a fost nu atât despre principii, cât despre oamenii care şi le-au asumat, le-au dat viaţă, le-au imprimat ceva din personalitatea lor unică.
Dacă ar trebui să răspund la întrebarea: este Vocaţia libertăţii o carte importantă şi de ce? aş spune că, pentru istorici, poate fi o carte importantă prin sursele folosite şi prin interpretare.

În acelaşi timp, aş spune că nu mi-am dorit să fie o carte numai pentru istorici, ci o carte pentru oamenii obişnuiţi care vor să citească despre alţi oameni, despre speranţele lor, despre golgotele lor, despre căderile şi îndoielile lor. 
Dar mai presus de toate aceste lucruri, Vocaţia libertăţii este o carte despre oameni şi curajul lor, curajul de a-şi trăi libertatea lor, nu doar în spatele uşilor, ci şi în public, în văzul lumii, şi, mai mult, care au cerut libertate şi pentru cei care nu o puteau face pentru ei înşişi.

Aceştia, nu foarte mulţi la număr, sau oricum mai puţini decât cei care ni s-au prezentat după 1989 ca disidenţi, au avut şi au vocaţia libertăţii. 
Despre ei este această carte şi tot lor le este dedicată.

© Copyright Dissidentia 2014.

Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980 - CUPRINSUL VOLUMULUI

Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2014, 300p.

Volum publicat cu sprijinul AFCN

VERSIUNE ELECTRONICĂ 
https://www.ceeol.com/search/book-detail?id=470922

CUPRINS

Cuvânt înainte

Introducere

CAPITOLUL I Disidenţa în regimurile comuniste. Clarificări conceptuale

CAPITOLUL II Disidenţa în Uniunea Sovietică şi Europa de Est

2.1. De la confruntare la destindere. Dinamica relaţiilor Est-Vest şi proiectul

pentru cooperare europeană

2.2. Apogeul destinderii: Helsinki, 1975

2.3. Disidenţa în Uniunea Sovietică

2.4. Forme de disidenţă în Europa de Est

CAPITOLUL III Premisele apariţiei disidenţei în România (1965-1977)

3.1 Liberalizarea în viaţa politică

3.2. Reducerea represiunii

3.3. Creşterea nivelului de trai 

3.4. Liberalizarea culturală 

3.5. Momentul august 1968 – regimul Ceauşescu la apogeul popularităţii 

3.6. „Minirevoluţia culturală” – Tezele din iulie 1971

3.7. Provocarea „Helsinki”. Regimului de la Bucureşti şi politica

drepturilor omului

CAPITOLUL IV „Cutremurul oamenilor”, 1977. Începuturile disidenţei în

România

4.1. Paul Goma şi mişcarea pentru drepturile omului în România

4.2. Vlad Georgescu: O istorie complicată

CAPITOLUL V Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România

(S.L.O.M.R.)

CAPITOLUL VI Disidenţa din mediul religios

6.1. Asaltul regimului comunist împotriva vieţii religioase: legislaţie,

reorganizări, represiune

6.2. Gesturi de contestare a politicii regimului în problema cultelor

6.3. Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Războiul întru cuvânt”

CAPITOLUL VII Disidenţa din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic

7.1. Înregimentarea trecutului: folosirea istoriei în legitimarea regimului

comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu

7.2. Gesturi de disidenţă din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic

7.3. Mihai Botez şi viitorul lumii comuniste 

7.4. Drumul către libertate. Doina Cornea şi disidenţa românească

în anii 1980

CAPITOLUL VIII Disidenţa din mediul literar

8.1. Cadrul general

8.2. Protocronismul

8.3. Reacţiile mediului cultural

8.4. „Rezistenţa prin cultură”

8.5. Disidenţa din mediul literar

8.6. Dorin Tudoran şi condiţia intelectualului român sub comunism

CAPITOLUL IX „Disidenţa” cu specific etnic

9.1. Regimul comunist din România şi problema maghiară: direcţii generale 

9.2. Disidenţa cu specific etnic: „faza memorandistă”

9.3. Samizdate, proteste, grupuri de discuţie 

CAPITOLUL X „Disidenţa” de partid 

CAPITOLUL XI Alte tipuri de opoziţie societală

11.1 Vocea reprezentanţilor partidelor istorice

11.2. Manifeste, sindicate, organizaţii pentru democratizarea României

CAPITOLUL XII Disidenţa: între Securitate şi Radio Europa Liberă

12.1. Acte legislative în direcţia contracarării acţiunilor ostile la

adresa statului

12.2. Măsuri şi metode folosite de Securitate pentru descurajarea

gesturilor de disidenţă

12.3. „Războiul pe calea undelor”. Posturile de radio occidentale şi

Europa de Est

12.4 „Aici Radio Europa Liberă!” Secţia română şi susţinerea disidenţei din

România

Concluzii

Ilustraţii 

Abstract 

Bibliografie

Indice de persoane

Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980

Disidenţa a fost un fenomen care a cunoscut o dezvoltare considerabilă începând cu anii 1960 în URSS şi apoi în Europa Centrală. Dar nu şi România, unde disidenţa a rămas la nivelul unei constelaţii de istorii personale. Lucrarea noastră încearcă să analizeze această situaţie răspunzând la o serie de întrebări: ce a fost disidenţa în România, cine au fost disidenţii, care au fost elementele care au blocat sau, din contră, au susţinut dezvoltarea disidenţei. 

Lucrarea noastră este organizată pe mai multe secvenţe. 

Prima încearcă să definească disidenţa prin plasarea fenomenului într-un spaţiu geografic, politic şi temporal. 

A doua, adună laolaltă cele mai reprezentative manifestări de disidenţă din U.R.S.S. şi Europa de Est, scopul fiind identificarea rădăcinilor acestui tip de opoziţie, a conţinutului şi formelor de acţiune, a dimensiunii acestui fenomen, dar şi a impactului asupra societăţilor în care s-au dezvoltat. 

A treia parte, cea mai consistentă, analizează disidenţa din România. Utilizand instrumentele sociologiei, am construit o tipologie din perspectiva mediului socio-profesional al disidenţilor, dar şi a specificului etnic. Drept urmare, am evidenţiat patru mari categorii: disidenţa din mediul religios, disidenţa din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic, disidenţa din mediul literar şi disidenţa cu specific etnic. În cadrul fiecărei categorii au fost trasate direcţiile generale de evoluţie ale domeniului în ultimele două decenii de comunism şi au fost evidenţiate şi analizate principalele gesturi de disidenţă. De asemenea, am ales să prezentăm sub denumirea de „disidenţa din partid” cele câteva luări de poziţie împotriva lui Nicolae Ceauşescu venite din partea unor membri cu o activitate îndelungată în partid (Constantin Pârvulescu, „scrisoarea celor şase” ş.a.). Am precizat totodată în lucrare că aceste manifestări nu au reprezentat gesturi veritabile de disidenţă, ci mai mult răbufniri determinate de o anumită situaţie şi, în special, de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

Lucrarea conţine studii de caz pentru unii dintre cei mai reprezentativi disidenţi : Paul Goma, istoricul Vlad Georgescu, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, matematicianul şi viitorologul Mihai Botez, profesoara Doina Cornea, scriitorul Dorin Tudoran. Nu lipsesc însă din analiza fenomenului contribuţiile unor persoane precum Mariana Celac, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Radu Filipescu sau Mircea Dinescu.

În final, am considerat important să abordăm cei doi factori care au influenţat dezvoltarea şi răspândirea disidenţei din România: Securitatea şi Radio Europa Liberă. 

Disidenţa a fost în principal o mişcare etică, morală. Critica publică, deschisă la adresa regimului comunist a fost însă doar o parte din activitatea disidenţilor, aceea de a expune tarele regimului, închistarea sa, refuzul de a accepta dialogul, fie că era vorba despre decizii politice, economice sau care vizau sfera culturală. Cea mai consistentă parte a disidenţei a constat în construirea unor modele alternative de existenţă în comunism, la baza căruia se găseau onestitatea, competenţa, respectul pentru diversitatea de opinii. 

Disidenţa, prin ea însăşi, nu a dus la prăbuşirea comunismului, dar a sădit seminţele unei societăţi libere şi mai sănătoase în era post 1989.

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, 300 p., 2014, în curs de apariţie

Volum publicat cu sprijinul Administraţiei Fondului Naţional Cultural

The Call to Freedom. Forms of Dissent in Romania during the 1970s and the 1980s

From the mid 1960s dissent developed steadily in the Soviet Union and after the signing of the 1975 Helsinki Final Act also in the countries of Eastern Europe. However, this did not happen in Romania, where dissent remained only a constellation of personal histories. Why did this happen? We tried to address this by giving answers to a series of questions: what was dissent? who were the Romanian dissidents and how did they act? Which were the elements to encourage or, on the contrary, to block the development of dissent in Romania? 

Trying to solve this puzzle, we organized our book as a series of sequences. The first sequence conceptualizes dissent, by placing it in a geographical, political and temporal space.

The second presents the most representative acts of dissent in the Soviet Union and Eastern Europe in order to find the roots of this new form of oposition and to examine its dimension in different communist societies. The third sequence is devoted to Romanian dissent. Drawing from sociology we built a typology of dissent from a social and professional perspective. Therefore, we identified four types of dissent: religious, scientific, literary and ethnic. For each of these types we offerred an account of the main features of the domain in the 1970s and the 1980s and we analyzed dissent within the specific field. In addition, under the name of „party dissent” we analyzed some of the few stands against Nicolae Ceauşescu. 

This book presents also thorough case studies for the most important Romanian dissidents: Paul Goma, Vlad Georgescu, Father Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Mihai Botez, Doina Cornea, and Dorin Tudoran. 

Finally, we thought it was important to bring forward the two factors that influenced the development and dissemination of dissent in Romania: the Secret Police (Securitatea) and Radio Free Europe. 

Dissent was mainly ethical. The public critique of the communist regime, denouncing its evils and abuses, was only part of the dissident activity. What proved to be more important was the fact that dissidents concentrated on building alternative ways of living under the communist rule. It was truth, honesty, competence, and respect for a different opinion that stood at the basis of their endeavor. 

Dissent did not overthrow the communist regime by itself. However, it planted the seeds for a free and healthier society in the post 1989 era.

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, 300 p., 2014, 

Forthcoming

Call for papers. Conferinţa INST "25 de ani de libertate. Lecţii ale trecutului, temeri pentru viitor"

sursa foto: http://politicstand.com/libertatea/

Conferinţa este deschisă cercetătorilor, universitarilor, doctoranzilor.

Aşteptăm propuneri de contribuţii ştiinţifice pentru următoarele teme:

• evenimente care s-au constituit în cauze ale căderii comunismului;
• incursiuni biografice - personalităţi care au contribuit la disoluţia regimului comunist din România;
• analiza anului revoluţionar 1989;
• evaluarea consecinţelor totalitarismului asupra perioadei de tranziţie;

Aşteptăm propunerile Dvs., însoţite de un rezumat (maxim 300 de cuvinte) şi 

un scurt CV la adresa de email secretariat@totalitarism.ro până la data de 

10 noiembrie a.c.

Occidentul nu e chiar aşa de putred!

Scriitorii sau "inginerii sufletelor", cum au mai fost numiţi, au fost obiectul unei atenţii deosebite din partea regimului comunist şi a organelor de control şi represiune. Recompensaţi sau, din contră, pedepsiţi, scriitorii erau urmăriţi constant. Regimul încerca astfel să identifice cât mai rapid eventualele surse de nemulţumire, să negocieze pentru soluţionarea lor, iar în rarele cazuri în care nemulţumitul se arăta inflexibil, să ia toate măsurile pentru a-l izola şi a evita astfel evita contaminarea breslei.
De cele mai multe ori însă condeiul ascuţit al unora dintre scriitori nu ducea la disidenţă sau opoziţie deschisă. Cu toate astea, orice "scriitură" era înregistrată şi analizată corespunzător. Acesta este cazul unui text amuzant scris de Mircea Dinescu la începutul anilor 1980. Ocazia a fost oferită de călătoria acestuia în RFG, pentru a primi premiul de poezie al revistei «Forum» din Heidelberg. Aşa cum notau organele vigilente, textul a fost transmis în cadrul emisiunii din seara zilei de vineri 26.06. 1981 de postul de radio "Deutsche Welle". 

Cu dezinvoltura actorului din filmul « Un om trece prin zid » am traversat împreună cu colegul meu de călătorie, Werner Sollner [scriitor german, din România, şi traducator al poeziilor lui Mircea Dinescu], din Berlinul de Est în cel occidental, nu cu prăjina şi nici cu paraşuta, ci cu trenul. Luasem masa în socialism şi, ca doi boieri din Valahia care se respecta, voiam să bem berea în Occident.

Ne-am strecurat plini de demnitate prin faţa marilor restaurante şi apoi am luat-o spre un bulevard mai circulat. Holbându-ne în vitrine, am ajuns la concluzia că asfaltul oraşului a dat rod bogat în primăvara asta, fiindcă alături de struguri şi piersici se mai înghesuiau şi alte fructe de alte naţionalităţi. Un fel de "ONU al trufandalelor" se răsfăţa în vitrine. Mirosul crud al fructelor şi boarea discretă de parfum fin al femeilor subţiau [?neinteligibil] lozinca pe care o învăţasem pe vremuri la şcoală, precum că Occidentul ar fi cam putred. Oricum, structura noastră de beton armat a rezistat şocului...

Dupa ce am consumat câteva porţii bune de reclamă în toate culorile pamântului ne-am fi gândit că ar fi cazul să luăm masa în oraş. Aşezaţi comod pe o banchetă, într-o staţie de autobuz din preajma gării, am făcut cunoştinţă cu patria mumă, cu ajutorul sandvişurilor din România, cu care burduşisem un geamantan... Dar trenul de Heidelberg ne-a fluierat discret şi am sărit în vagon gata sa rupem inima RFG-ului cu poeziile noastre.

Textul a fost identificat în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii.

© Copyright Dissidentia 2014.