În seara zilei de 31 ianuarie 1989, un
flagrant organizat sub coordonarea generalului mr. Aurelian Mortoiu, şeful Direcţiei
a III -a (Contraspionaj) a Direcţiei Securităţii
Statului, se concretiza cu arestarea lui Mircea Răceanu, şeful referenturii SUA
şi Canada şi directorul adjunct a.i. al Secţiei Relaţii V, care se ocupa de SUA,
Canada, ţările Americii Centrale şi Latine, din cadrul Ministerului Afacerilor
Externe.
Reţinerea înaltului diplomat român,
considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai experimentaţi şi competenţi pe
relaţia cu Statele Unite ale Americii, sub acuzaţia de trădare prin transmitere
de secrete, a marcat începutul unei anchete penale complexe, finalizată cu
decizia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti de condamnare la moarte a lui
Mircea Răceanu. Sentinţa definitivă a fost însă comutată de Nicolae Ceauşescu
prin decret la 20 de ani de închisoare.
Prăbuşirea în cascadă a regimurilor
comuniste din Europa de Est şi schimbările generate de înscrierea României pe
un drum democratic, după 1989, au dus la reinterpretări diametral opuse ale
cazului Răceanu, culminând în anul 2000 cu achitarea diplomatului român pentru infracţiunea
de „trădare prin transmitere de secrete”, în urma recursului în anulare
promovat de procurorul general al României. La 7 mai 2002, la Washington,
preşedintele Ion Iliescu i-a acordat lui Mircea Răceanu Ordinul Naţional
„Pentru merit” în grad de „Comandor”[1].
Dacă din punct de vedere juridic diplomatul
român a fost reabilitat, analiza istorică a cazului Mircea Răceanu prezintă în
continuare un interes deosebit, de vreme ce până la acest moment contribuţiile
istoriografice destinate subiectului au fost lapidare şi, pe alocuri, hazardate
în concluzii, probabil şi ca urmare a utilizării unei palete restrânse de
surse.
Studiul de faţă propune o analiză
complexă, dar nu exhaustivă, asupra acestui caz complicat, din perspectiva surselor
documentare disponibile la acest moment.
Astfel, folosind documentele identificate
în arhivele fostei Securităţi, elaborate de mai multe structuri şi direcţii
(DIE/CIE, Contraspionaj, Cercetări penale), stenograme realizate în urma
şedinţelor conducerii de partid şi de stat, literatura memorialistică a celor
direct implicaţi în evenimente, precum şi lucrări speciale dedicate subiectului,
studiul nostru prezintă o analiză nouă şi nuanţată asupra desfăşurării cazului
Răceanu. Totodată, ridică o serie de semne de întrebare asupra interpretărilor
lansate în epocă şi după prăbuşirea regimului comunist privind valenţele reale
ale activităţii lui Mircea Răceanu.
[..........................]
Articolul integral se regăseşte în volumul Revoluția din 1989. Învinși și învingători, coordonat de Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru, Editura Polirom (în curs de apariţie.
[1] Ştefan N. Maier, De vorbă cu Mircea
Răceanu (IV). https://acum.tv/articol/1976/
accesat la 1 octombrie 2019.
No comments:
Post a Comment