Mihai Botez. Trei schiţe nereuşite de portret

Mihai Botez. Trei schiţe nereuşite de portret. O recenzie a lucrării Mihai Botez. Trei schiţe de portret. Documente, editor: Radu Ioanid, Polirom, Iaşi, 2018, 442 p.

„Istoricii ştiu că a citi documente din arhive e o ştiinţă. Un document se sprijină pe altul, există şi contextul în care a fost scris”, sublinia medicul şi disidentul Ion Vianu în lucrarea sa, Exerciţiu de sinceritate (Polirom, 2009). El continua: „Să descrii corect e deja un merit. E adevărat că arhivele vorbesc, dar vorba trebuie să le-o asculte o ureche pricepută” (p. 13).

În ultimii ani, editarea de documente referitoare la opoziţia faţă de regimul comunist din România a pus la dispoziţia mediului ştiinţific, dar şi a celor interesaţi de istoria ultimelor două decenii ale secolului trecut, instrumente de lucru deosebit de valoroase pentru a înţelege şi analiza tumultuosul trecut recent al României. În acest context, un loc important a fost ocupat de publicarea, în ediţii critice sau nu, a documentelor realizate de diferite direcţii şi servicii din cadrul Securităţii Statului.

Lucrarea de faţă, Mihai Botez. Trei schiţe de portret. Documente, editată de Radu Ioanid, pune la dispoziţia cititorilor o bogată anexă documentară, parţial inedită, propunând totodată câteva studii asupra personalităţii complexe a matematicianului, viitorologului şi disidentului român Mihai Botez.

Volumul este structurat în trei părţi, în fapt portrete ale lui Botez. Este vorba despre trei studii – Mihai Botez şi autorităţile române, Mihai Botez şi autorităţile americane, Mihai Botez şi Europa liberă, cărora le corespund trei calupuri documentare, diferite ca pondere. Acestea cuprind documente elaborate de Securitatea română, în marea lor majoritate publicate deja de editor în lucrarea Eu, fiul lor. Dosar de Securitate (Polirom, 2010), câteva materiale regăsite în Arhiva Europei Libere de la Budapesta şi un număr destul de important de documente inedite ale Departamentului de Stat al S.U.A., în special analize şi rapoarte ale Ambasadei S.U.A. la Bucureşti despre Mihai Botez.

Publicarea pentru prima dată a corespondenţei ambasadei americane este deopotrivă importantă şi folositoare, aceasta punând la dispoziţia istoricilor români documente care explică modul în care a evoluat relaţia lui Botez cu diplomaţii americani, sprijinul pe care aceştia i l-au acordat, dar şi interesul american ridicat pentru persoana disidentului român şi, după 1989, a diplomatului Mihai Botez.

Deşi ocupă spaţii restrânse în economia lucrării, schiţele de portret ale lui Botez, realizate de editor, sunt în măsură să provoace nedumerire prin modul în care este interpretată anexa documentară pe care se bazează, prin utilizarea discutabilă a unor surse de istorie orală sau neutilizarea unor informaţii legate de biografia lui Mihai Botez, accesibile în mod public. Accentele puse de editor în realizarea studiilor biografice vizează în principal elemente considerate a fi sensibile sau de natură să ridice semne de întrebare privind evoluţia disidenţei lui Mihai Botez. Astfel, sunt avute în vedere analizarea naturii relaţiei lui Botez cu Securitatea sau percepţiile părţii americane despre disidentul român. Totodată, editorul atrage atenţia asupra a ceea ce el numeşte „jumătăţi de adevăr” din biografia lui Botez, precum ieşirea acestuia din P.C.R. (p. 61), paternitatea lucrării Lumea a doua. Introducere în comunismologia structurală (p. 61), probleme legate de bunuri mobile – maşina pe care o folosea M. Botez la Misiunea permanentă a României la O.N.U. (p. 38).

Elemente punctuale precum cele menţionate mai sus ar fi putut fi elucidate relativ simplu, raportat la efortul de documentare considerabil depus deja de editor, fie prin studierea documentelor de arhivă, fie prin apelul la discuţii cu persoane apropiate lui Mihai Botez sau foşti colaboratori din M.A.E. 

[..........]

La o lectură atentă, volumul Mihai Botez. Trei schiţe de portret. Documente atrage atenţia printr-un hiatus evident între teoriile enunţate de editor în studiile biografice şi anexele documentare. De aceea, urmând îndeaproape îndemnul editorului acestei lucrări, potrivit căruia „istoria disidenţei lui Mihai Botez poate fi discutată numai pe bază de documente şi nu pe bază de informaţii fără acoperire, dublate de umori isteroide” (p. 14), o recomandare onestă către cititorii acestui volum este să înceapă prin a studia cu atenţie în primul rând documentele, pentru a-şi putea forma singuri o imagine asupra subiectului abordat. Astfel, vor putea fi evitate capcanele unei direcţionări greşite spre teorii care nu-şi găsesc argumentare în materialele existente până la acest moment, inclusiv în această lucrare referitoare la Mihai Botez.

Textul integral se regăseşte în revista Arhivele Totalitarismului, an XXVI, nr. 100-101, 3-4/2018, pp. 269-273 sau la https://www.ceeol.com/search/journal-detail?id=87