Drumul către libertate. Doina Cornea şi disidenţa românească în anii 1980

Identificată în Occident în anii 1980 drept una dintre figurile emblematice ale disidenţei româneşti, Doina Cornea s-a remarcat în ultimul deceniu de comunism prin susţinerea, în principal, a unui tip de discurs plasat în zona filozofico-morală, un discurs de revigorare spirituală a societăţii.

Apropiată atât unui tip de exprimare specific disidenţei din mediul religios, dar şi celei din zona ştiinţifică, opoziţia Doinei Cornea dovedeşte un caracter profund unic, la baza căruia se găseşte un nucleu filozofico-moral, rezultat din îmbinarea unei varietăţi de curente filozofice. Acesta nucleu a constituit axa centrală a disidenţei Doinei Cornea.

Privite din această perspectivă, luările de poziţie ale Doinei Cornea de la finele anilor 1980, vizând probleme legate de realitatea imediată – sistematizarea satelor, nevoia de reforme profunde, problemele învăţământului sau ale cultului greco-catolic –, apar ca o prelungire firească a unei gândiri teoretice formulate anterior[1] şi pe care o regăsim în scrisorile deschise redactate de Doina Cornea în prima jumătate a anilor 1980.

Folosind o gamă largă de surse – dosarele întocmite de Securitate Doinei Cornea, textele redactate de aceasta în anii 1980, volumele de memorii sau cele de interviuri a căror potagonistă a fost Doina Cornea, studii ştiinţifice dedicate acesteia – , materialul de faţă îşi propune să analizeze disidenţa Doinei Cornea din perspectiva mai multor planuri. Un prim plan este acela al devenirii personale, prin evidenţierea elementelor biografice, dar şi a evenimentelor cheie din viaţa Doinei Cornea, care au favorizat transformarea sa în opozantă a regimului comunist. Planurile următoare au în vedere construirea şi evoluţia discursului disident, precum şi trecerea la acţiuni concrete: crearea de samizdate, solidarizarea cu alţi disidenţi, dar şi cu muncitorii grevişti de la Braşov, din noiembrie 1987. Celor trei planuri amintite li se adaugă, în mod inevitabil, planul represiunii, la început mai subtil, apoi din ce în ce mai vizibil. Pe aproape întreaga perioadă a anilor 1980, Securitatea a încercat, folosindu-se de un arsenal de instrumente şi măsuri pe care le vom discuta în acest material, nu doar să  zădărnicească acţiunile Doinei Cornea, dar să o şi reducă la tăcere. Dacă în ceea ce priveşte primul obiectiv, organele represive au înregistrat succese, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul celui de-al doilea. În ciuda hărţuirilor, ameninţărilor sau injuriilor proferate la adresa sa, Doina Cornea a continuat să scrie şi să pledeze cu voce tare pentru o viaţă trăită în adevăr şi pentru un comportament social în care implicarea şi solidaritatea sunt componente fireşti.

În acest sens, deşi dezamăgită de lipsa de reacţie şi de resemnarea celor din jur, Doina Cornea continua să lupte, iar motivaţia sacrificiilor inerente disidenţei transpare din rândurile pe care le scria, la 1 iulie 1989, în jurnalul său: „Mă mai întreb dacă într-o societate avem oare dreptul să rămânem indiferenţi la oprimare, minciună, nedreptate. A nu le denunţa ar însemna oarecum a participa la consolidarea, dacă nu chiar la săvârşirea lor, ca autori morali”[2].

Pentru articolul integral, vezi revista "Arhivele Totalitarismului", nr. 1-2/2012, pp. 138-156.

© Copyright Dissidentia 2012. 

---

[1] Ariadna Combes, Implicaţii filozofice şi morale în gândirea Doinei Cornea, în Doina Cornea, Scrisori deschise şi alte texte, Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 7.

[2] Jurnal. Ultimele caiete urmate de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Bucureşti, 2009, p. 52.

Premiile "Mihai Botez" 2012

Ieri, 17 decembrie, la Şcoala gimnazială "Mihai Botez" (Şcoala nr. 87) din Bucureşti a avut loc  festivitatea de decernare a premiilor "Mihai Botez" pentru anul 2012. 

Înscriindu-se într-o tradiţie inaugurată cu mai mulţi ani în urmă de doamna Viorica Oancea, sora matematicianului şi disidentului anticomunist Mihai Botez, sprijinită îndeaproape de conducerea şcolii, evenimentul a avut drept scop premierea celor mai buni elevi, care s-au remarcat prin rezultate excepţionale  la învăţătură, dar şi printr-o conduită menită să-i recomande drept exemple.

Ca în fiecare an, selectarea celor mai merituoşi elevi nu a fost o sarcină tocmai uşoară, mulţi dintre aceştia remarcându-se prin rezultate foarte bune la disciplinele studiate. 

De la dreapta la stânga: Dna. director adjunct Netty Roman, 

premianţii Raluca Alexandra  Mocanu şi Daniel Rafa (cu diplome),

dna. Viorica Oancea şi dna. Ermona Zaharian

Laureaţi ai premiilor "Mihai Botez" pentru anul 2012 au fost desemnaţi Raluca Alexandra Mocanu, pentru disciplina limba engleză, şi Daniel Rafa, pentru disciplina matematică. 

Premiile au fost înmânate de doamna Viorica Oancea, în prezenţa doamnei director adjunct Netty Roman, a doamnei Ermona Zaharian, cunoscut pedagog, a Anei-Maria Cătănuş, dar şi colegilor celor doi laureaţi. 

Vizibil emoţionaţi, cei doi premianţi au împărtăşit celor prezenţi o parte din planurile lor de viitor. Daniel, un adolescent sigur pe el, visează să devină medic stomatolog, în vreme ce Raluca, o domnişoară delicată, pasionată de limba engleză, meditează încă la cea mai potrivită alegere pentru ea. Deşi diferiţi, ambii au toate datele pentru a reuşi: sunt muncitori, studiază intens şi, mai ales, pun pasiune în ceea ce fac.

În ecuaţia succesului acestor elevi trebuie să amintim însă şi rolul şcolii, al profesorilor care-i pregătesc pe aceşti copii şi pe alţii ca ei. Faptul că există elevi care reuşesc sa-şi atingă şi să-şi depăşească potenţialul se datorează în primul rând profesorilor care-i descoperă şi care le hrănesc setea de cunoaştere. Iar la şcoala "Mihai Botez" există cu siguranţă astfel de oameni. Doamna director adjunct Netty Roman se numără fără îndoială printre aceştia.

Apoi, atunci când profesorilor li se alătură oameni din afara şcolii, dornici să-şi ofere sprijinul, reţeta succesului se mai îmbogăţeşte cu un ingredient.

Ca în fiecare an, premiile Mihai Botez au ajuns la unii dintre cei mai buni elevi ai şcolii 87. Şi tot ca în fiecare an, evenimentul a oferit prilejul evocării personalităţii patronului spiritual al şcolii, matematicianul Mihai Botez.

Într-o lume care-şi găseşte tot mai greu reperele corecte, Mihai Botez poate oferi un model de  urmat, prin calităţile intelectuale, prin evoluţia profesională şi, mai ales, umană. 

În fapt, acordarea premiilor "Mihai Botez" reprezintă o punere în practică a unuia dintre crezurile matematicianului român: Excelenţa merită şi trebuie să fie răsplătită!