Cazul
diplomatului român Mircea Răceanu, arestat şi condamnat la moarte în ultimul an
al regimului comunist din România, pentru furnizarea timp de 15 ani de
informaţii secrete către Agenţia Centrală de Informaţii a S.U.A. (C.I.A.), a
reprezentat unul dintre evenimentele de răsunet atât în interiorul ţării, cât
şi în exterior.
Petrecut în contextul tulbure al
înmulţirii contestărilor interne la adresa regimului condus de Nicolae
Ceauşescu, cazul Răceanu a suscitat interpretări diverse, din perspectiva
istoriei politice, juridice, dar şi a serviciilor de informaţii.
Una dintre puţinele activităţi de
trădare care au fost documentate de serviciile de informaţii româneşti din
timpul regimului comunist, cercetate şi finalizate prin decizia unei instanţe
judecătoreşti, povestea lui Mircea Răceanu a continuat să prezinte un interes
crescut şi după trecerea la regimul democratic, pentru cei direct implicaţi,
precum diplomatul român ori Statele Unite ale Americii,
dar şi pentru cercetători.
În acest
context, unsprezece ani mai târziu, în anul 2000, ca urmare a unei noi
solicitări a Procurorului General, Curtea Supremă de Justiţie a României,
Completul de nouă judecători, a admis prin sentinţa din 23 octombrie 2000
recursul în anulare şi a hotărât achitarea lui Mircea Răceanu pentru săvârşirea
infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, înlăturând totodată şi
pedeapsa complementară a confiscării totale a averii.
Revizuirea
sentinţei iniţiale, pronunţate cu încălcarea legii, potrivit opiniei exprimate
în anul 2000 de judecători, nu a pus în niciun moment sub semnul întrebării
activitatea lui Mircea Răceanu de transmitere de informaţii către un serviciu
de informaţii nu doar străin, ci şi adversar, ci doar a schimbat interpretarea
dată acţiunilor diplomatului român. Astfel, ceea ce justiţia comunistă a
încadrat juridic şi pedepsit drept infracţiune de trădare, a fost reinterpretat
în spiritul justiţiei democratice drept opoziţie politică faţă de regimul
comunist.
În seara zilei
de 31 ianuarie 1989, Mircea Răceanu a fost arestat în timp ce se deplasa la
reşedinţa ambasadorului american, pregătit să-i transmită prim-secretarului
ambasadei S.U.A., Ross Newland, un document secret, datat ianuarie 1989, intitulat „Informare
privind şedinţa grupei multilaterale de informare reciprocă curentă a
reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia”. Pe spatele
documentului, diplomatul român notase informaţii referitoare la relaţiile
româno-sovietice, româno-americane, precum şi aprecieri la adresa situaţiei
interne: cultul personalităţii lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, care lua
proporţii fără margini, înmulţirea manifestărilor de disidenţă sub mai multe
forme, descoperirea grupului condus de ziaristul Petre Mihai Băcanu de la
„România liberă”, care tipărea şi difuza documente cu caracter ostil.
Flagrantul organizat la sfârşitul
lunii ianuarie 1989, dar pregătit minuţios înainte de un colectiv restrâns din
cadrul Direcţiei a III-a (Contraspionaj) a Securităţii
Statului, sub conducerea generalului Aurelian Mortoiu, a marcat debutul
anchetei penale care a revelat activitatea şi volumul informaţiilor transmise
de Mircea Răceanu C.I.A. timp de 15 ani.
Documentele pe care le publicăm
în acest articol, constând în declaraţiile olografe ale lui Mircea Răceanu date
în primele zile ale cercetării penale, vizează prezentarea cronologică şi
amănunţită a procesului de recrutare a diplomatului român de către C.I.A., a
instructajelor care i s-au făcut în vederea transmiterii de informaţii, a
sistemelor de legătură stabilite în vederea furnizării de date şi documente la
Washington şi Bucureşti, în perioada 1975-1989.
Descrierile cursive, fără sincope, făcute de Răceanu în timpul anchetei relevă etapele succesive ale procesului de recrutare a sa de către C.I.A. În cadrul acestuia, contactarea iniţială, studierea, cunoaşterea, atragerea şi apoi determinarea lui Răceanu de a accepta colaborarea cu serviciul de spionaj străin apar ca fiind momente atent planificate, temporizate, de către ofiţerul recrutor, desemnat în declaraţii sub numele de Tom Harvey.
[......................]
Articolul este disponibil in revista Arhivele Totalitarismului, nr. 3-4/2019
