Mihai Botez. Trei schiţe nereuşite de portret. O recenzie a lucrării Mihai
Botez. Trei schiţe de portret. Documente, editor: Radu
Ioanid, Polirom, Iaşi, 2018, 442 p.
„Istoricii ştiu că a citi documente din arhive e o ştiinţă. Un
document se sprijină pe altul, există şi contextul în care a fost scris”,
sublinia medicul şi disidentul Ion Vianu în lucrarea sa, Exerciţiu de
sinceritate (Polirom, 2009). El continua: „Să descrii corect e deja un
merit. E adevărat că arhivele vorbesc, dar vorba trebuie să le-o asculte o
ureche pricepută” (p. 13).
În ultimii ani, editarea de
documente referitoare la opoziţia faţă de regimul comunist din România a pus la
dispoziţia mediului ştiinţific, dar şi a celor interesaţi de istoria ultimelor
două decenii ale secolului trecut, instrumente de lucru deosebit de valoroase
pentru a înţelege şi analiza tumultuosul trecut recent al României. În acest
context, un loc important a fost ocupat de publicarea, în ediţii critice sau
nu, a documentelor realizate de diferite direcţii şi servicii din cadrul
Securităţii Statului.
Lucrarea de faţă, Mihai Botez.
Trei schiţe de portret. Documente, editată de Radu Ioanid, pune la
dispoziţia cititorilor o bogată anexă documentară, parţial inedită, propunând
totodată câteva studii asupra personalităţii complexe a matematicianului,
viitorologului şi disidentului român Mihai Botez.
Volumul este structurat în trei
părţi, în fapt portrete ale lui Botez. Este vorba despre trei studii – Mihai
Botez şi autorităţile române, Mihai Botez şi autorităţile americane,
Mihai Botez şi Europa liberă, cărora le corespund trei calupuri
documentare, diferite ca pondere. Acestea cuprind documente elaborate de
Securitatea română, în marea lor majoritate publicate deja de editor în
lucrarea Eu, fiul lor. Dosar de Securitate (Polirom, 2010), câteva
materiale regăsite în Arhiva Europei Libere de la Budapesta şi un număr destul
de important de documente inedite ale Departamentului de Stat al S.U.A., în
special analize şi rapoarte ale Ambasadei S.U.A. la Bucureşti despre Mihai
Botez.
Publicarea pentru prima dată a
corespondenţei ambasadei americane este deopotrivă importantă şi folositoare,
aceasta punând la dispoziţia istoricilor români documente care explică modul în
care a evoluat relaţia lui Botez cu diplomaţii americani, sprijinul pe care
aceştia i l-au acordat, dar şi interesul american ridicat pentru persoana
disidentului român şi, după 1989, a diplomatului Mihai Botez.
Deşi ocupă spaţii restrânse în
economia lucrării, schiţele de portret ale lui Botez, realizate de editor, sunt
în măsură să provoace nedumerire prin modul în care este interpretată anexa
documentară pe care se bazează, prin utilizarea discutabilă a unor surse de
istorie orală sau neutilizarea unor informaţii legate de biografia lui Mihai
Botez, accesibile în mod public. Accentele puse de editor în realizarea
studiilor biografice vizează în principal elemente considerate a fi sensibile
sau de natură să ridice semne de întrebare privind evoluţia disidenţei lui
Mihai Botez. Astfel, sunt avute în vedere analizarea naturii relaţiei lui Botez
cu Securitatea sau percepţiile părţii americane despre disidentul român.
Totodată, editorul atrage atenţia asupra a ceea ce el numeşte „jumătăţi de
adevăr” din biografia lui Botez, precum ieşirea acestuia din P.C.R. (p. 61),
paternitatea lucrării Lumea a doua. Introducere în comunismologia
structurală (p. 61), probleme legate de bunuri mobile – maşina pe care o
folosea M. Botez la Misiunea permanentă a României la O.N.U. (p. 38).
Elemente punctuale
precum cele menţionate mai sus ar fi putut fi elucidate relativ simplu,
raportat la efortul de documentare considerabil depus deja de editor, fie prin
studierea documentelor de arhivă, fie prin apelul la discuţii cu persoane
apropiate lui Mihai Botez sau foşti colaboratori din M.A.E.
[..........]
La o
lectură atentă, volumul Mihai Botez. Trei schiţe de portret. Documente
atrage atenţia printr-un hiatus evident între teoriile enunţate de editor în
studiile biografice şi anexele documentare. De aceea, urmând îndeaproape
îndemnul editorului acestei lucrări, potrivit căruia „istoria disidenţei lui
Mihai Botez poate fi discutată numai pe bază de documente şi nu pe bază de
informaţii fără acoperire, dublate de umori isteroide” (p. 14), o recomandare
onestă către cititorii acestui volum este să înceapă prin a studia cu atenţie
în primul rând documentele, pentru a-şi putea forma singuri o imagine asupra
subiectului abordat. Astfel, vor putea fi evitate capcanele unei direcţionări
greşite spre teorii care nu-şi găsesc argumentare în materialele existente până
la acest moment, inclusiv în această lucrare referitoare la Mihai Botez.
Textul integral se regăseşte în revista Arhivele Totalitarismului, an XXVI, nr. 100-101, 3-4/2018, pp. 269-273 sau la https://www.ceeol.com/search/journal-detail?id=87
