Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980

Disidenţa a fost un fenomen care a cunoscut o dezvoltare considerabilă începând cu anii 1960 în URSS şi apoi în Europa Centrală. Dar nu şi România, unde disidenţa a rămas la nivelul unei constelaţii de istorii personale. Lucrarea noastră încearcă să analizeze această situaţie răspunzând la o serie de întrebări: ce a fost disidenţa în România, cine au fost disidenţii, care au fost elementele care au blocat sau, din contră, au susţinut dezvoltarea disidenţei. 

Lucrarea noastră este organizată pe mai multe secvenţe. 

Prima încearcă să definească disidenţa prin plasarea fenomenului într-un spaţiu geografic, politic şi temporal. 

A doua, adună laolaltă cele mai reprezentative manifestări de disidenţă din U.R.S.S. şi Europa de Est, scopul fiind identificarea rădăcinilor acestui tip de opoziţie, a conţinutului şi formelor de acţiune, a dimensiunii acestui fenomen, dar şi a impactului asupra societăţilor în care s-au dezvoltat. 

A treia parte, cea mai consistentă, analizează disidenţa din România. Utilizand instrumentele sociologiei, am construit o tipologie din perspectiva mediului socio-profesional al disidenţilor, dar şi a specificului etnic. Drept urmare, am evidenţiat patru mari categorii: disidenţa din mediul religios, disidenţa din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic, disidenţa din mediul literar şi disidenţa cu specific etnic. În cadrul fiecărei categorii au fost trasate direcţiile generale de evoluţie ale domeniului în ultimele două decenii de comunism şi au fost evidenţiate şi analizate principalele gesturi de disidenţă. De asemenea, am ales să prezentăm sub denumirea de „disidenţa din partid” cele câteva luări de poziţie împotriva lui Nicolae Ceauşescu venite din partea unor membri cu o activitate îndelungată în partid (Constantin Pârvulescu, „scrisoarea celor şase” ş.a.). Am precizat totodată în lucrare că aceste manifestări nu au reprezentat gesturi veritabile de disidenţă, ci mai mult răbufniri determinate de o anumită situaţie şi, în special, de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

Lucrarea conţine studii de caz pentru unii dintre cei mai reprezentativi disidenţi : Paul Goma, istoricul Vlad Georgescu, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, matematicianul şi viitorologul Mihai Botez, profesoara Doina Cornea, scriitorul Dorin Tudoran. Nu lipsesc însă din analiza fenomenului contribuţiile unor persoane precum Mariana Celac, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Radu Filipescu sau Mircea Dinescu.

În final, am considerat important să abordăm cei doi factori care au influenţat dezvoltarea şi răspândirea disidenţei din România: Securitatea şi Radio Europa Liberă. 

Disidenţa a fost în principal o mişcare etică, morală. Critica publică, deschisă la adresa regimului comunist a fost însă doar o parte din activitatea disidenţilor, aceea de a expune tarele regimului, închistarea sa, refuzul de a accepta dialogul, fie că era vorba despre decizii politice, economice sau care vizau sfera culturală. Cea mai consistentă parte a disidenţei a constat în construirea unor modele alternative de existenţă în comunism, la baza căruia se găseau onestitatea, competenţa, respectul pentru diversitatea de opinii. 

Disidenţa, prin ea însăşi, nu a dus la prăbuşirea comunismului, dar a sădit seminţele unei societăţi libere şi mai sănătoase în era post 1989.

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, 300 p., 2014, în curs de apariţie

Volum publicat cu sprijinul Administraţiei Fondului Naţional Cultural

The Call to Freedom. Forms of Dissent in Romania during the 1970s and the 1980s

From the mid 1960s dissent developed steadily in the Soviet Union and after the signing of the 1975 Helsinki Final Act also in the countries of Eastern Europe. However, this did not happen in Romania, where dissent remained only a constellation of personal histories. Why did this happen? We tried to address this by giving answers to a series of questions: what was dissent? who were the Romanian dissidents and how did they act? Which were the elements to encourage or, on the contrary, to block the development of dissent in Romania? 

Trying to solve this puzzle, we organized our book as a series of sequences. The first sequence conceptualizes dissent, by placing it in a geographical, political and temporal space.

The second presents the most representative acts of dissent in the Soviet Union and Eastern Europe in order to find the roots of this new form of oposition and to examine its dimension in different communist societies. The third sequence is devoted to Romanian dissent. Drawing from sociology we built a typology of dissent from a social and professional perspective. Therefore, we identified four types of dissent: religious, scientific, literary and ethnic. For each of these types we offerred an account of the main features of the domain in the 1970s and the 1980s and we analyzed dissent within the specific field. In addition, under the name of „party dissent” we analyzed some of the few stands against Nicolae Ceauşescu. 

This book presents also thorough case studies for the most important Romanian dissidents: Paul Goma, Vlad Georgescu, Father Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Mihai Botez, Doina Cornea, and Dorin Tudoran. 

Finally, we thought it was important to bring forward the two factors that influenced the development and dissemination of dissent in Romania: the Secret Police (Securitatea) and Radio Free Europe. 

Dissent was mainly ethical. The public critique of the communist regime, denouncing its evils and abuses, was only part of the dissident activity. What proved to be more important was the fact that dissidents concentrated on building alternative ways of living under the communist rule. It was truth, honesty, competence, and respect for a different opinion that stood at the basis of their endeavor. 

Dissent did not overthrow the communist regime by itself. However, it planted the seeds for a free and healthier society in the post 1989 era.

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, 300 p., 2014, 

Forthcoming